Cum a inceput pasiunea pentru tapiserie?
Care a fost prima incercare si apoi prima lucrare realizata? Prima oara am cusut la varsta de 5 ani o floare portocalie cu rosu pe o fata de perna albastra si atat petalele, cat si centrul erau perfect geometrice. Nici nu m-au crezut cei din jur ca am facut-o eu! A doua zi, am repetat iar „performanta” la gradinita de fata cu toti, cosand alaturat o floare galbena. Bunica mea si acum mai pastreaza cusatura. Nu am avut un model in familie, as putea spune ca totul pur si simplu s-a intamplat. Imi amintesc ca la varsta de 8 ani imi improvizasem un teatru de papusi din cartofi de diferite forme si marimi, infipti in cuie mari de tamplarie. Imi placeau mai ales cei cu negi, pentru ca semanau cu niste chinezi intelepti. Imi placea mult sa transform lucrurile din jurul meu.
La 13 ani imi confectionam singura papusi cu sfori ” marionete, zmei etc. Aveam o multime de lucruri facute de mine: bijuterii din piele, cu franjuri lungi si zale aurii, blugi brodati cu flori si masti columbiene, genti din panza de sac a caror suprafata era acoperita integral cu lana si matase etc. La un moment dat, mi-am dorit ceva sobru si asa s-a „nascut” tapiseria „Feminitate arida”. Si, pentru ca aveam 16 ani, am folosit la fondul ei 16 nuante diferite de mov. Titlul vine de la Freud ” pe care il citeam si-l aveam la vremea aceea ca idol.
 Au urmat apoi studiile in domeniu?
Dupa Scoala de Arte, a urmat Facultatea de Arte, studiind in paralel cu regretatul maestru Marcel Chirnoaga, un artist si un om extraordinar.
De unde vine inspiratia? Cum se naste o tapiserie?
Greu de spus. Impresiile sunt fugare, poate fi si in functie de senzatia pe care o am in momentul respectiv, de ceea ce imi transmite ea, de sentimentul pe care mi-l inspira uneori o persoana cunoscuta sau nu. Adesea, culoarea este motivul. Ma fascineaza culorile solare, atat de vibrante… pentru mine sunt ca niste universuri vii. La capitolul asta, ma simt ca o japoneza puternic inclinata spre culori si in acelasi timp atrasa de graficul alb-negru. Nu de putine ori am creat o tapiserie pornind doar de la cateva culori aleatorii. Lucrarile mele sunt un minijurnal. La fiecare, modul de lucru e diferit si presupune o alta abordare, reprezinta altceva, fiecare fiind realizata in urma unei munci intense si indelungate, pentru ca am cautat sa patrund in adancul fenomenelor si lucrurilor, dincolo de suprafete, straduindu-ma pe cat posibil sa le redau intr-o imagine artistica puternica si expresiva.
Cat timp dureaza realizarea unei lucrari?
Durata unei tapiserii este intre 4 si 8 luni de la conceperea si pana la terminarea ei ” depinde de compozitie, subiect, dimensiune etc. Lucrul e neintrerupt, notiunea timpului o pierd repede. Cel mai mult am lucrat 16 ore neintrerupt. Totul e manual, schite nu am, pentru ca lucrez direct pe material. La o tapiserie folosesc uneori zeci, chiar sute de nuante de culori, in functie de subiect.
 Fascinatia pentru culoare este primul lucru vizibil in lucrari. Este reflexul unui fel de a fi al artistului sau asa este lumea care il inconjoara?
Cred ca si una, si alta. Face parte din mine. Cand privesc o culoare, vad un intreg univers si imi place sa mi-l imaginez intr-o forma.
Care sunt principalele teme ale tapiseriilor?
Nu m-am limitat la o tema anume, fiecare lucrare in parte reprezinta ceva, contine mai mult decat o poveste, este un univers intreg in ceea ce se intampla acolo: idei, simboluri, semne zodiacale, culori… si fiecare transmite ceva ” un gand, o senzatie, un sentiment puternic, uneori de o patima violenta, alteori de o tristete coplesitoare. Pentru a transpune o idee, folosesc modalitati de exprimare diferite: obiecte decorative, grafica sau tapiserii. Indiferent de modalitatea de exprimare, se vad trairile si nota distinctiva a aceluiasi artist.
Arta dumneavoastra fost numita avangardista. In ce ar consta diferenta fata de tapiseria clasica?
Temele folosite, culorile puternice, suportul folosit si modalitatea de incadrare fac ca stilul meu de tapiserie sa fie unic. Diversitatea creeaza unicitate. Nu m-am limitat la un model clasic de tapiserie, consacrat, ci mi-a placut sa fiu deschisa in exprimare. Regulile si imaginatia nu se impaca.
Aveti vreo lucrare foarte draga?
Greu de spus. Fiecare inseamna ceva pentru mine, ma leaga de o anumita amintire, un sentiment incercat la vremea respectiva. Pot spune ca am preferate pe anumite perioade. Acum, preferata mea este grafica „Adolescenta”. Imi place totul la ea: culoarea roz, pasarea cu privire sagalnica si zambet cochet. Ma gandesc ca i se potriveste perfect proverbul latin: „Venus inca de mici le invata”. E o pasare tanara, aspiranta la titlul de femeie, cu totul diferita de pasarea din tabloul „Cochetarie”, deja femeie.
 Sunteti membru fondator al Asociatiei de Arte si Litere „Asalt”. Ce isi propune ea?
Asociatia „Asalt” a reprezentat un proiect de tinerete si a luat nastere in 1994, impreuna cu doi artisti constanteni, intr-o seara, dupa un vernisaj, la un „pahar de vorba” si de Murfatlar; in urma anagramarii celebrului vin, unuia dintre noi i-a venit ideea de a forma o asociatie numita „Flamur Art”, care apoi a ramas „Asalt”. De atunci pana acum, asociatia continua, stafeta am predat-o si altor artisti constanteni si nu numai, s-a dezvoltat, cuprinde pe langa artele plastice, vizuale, sculptura etc. si o sectiune bine dezvoltata de literatura.
Ati avut o participare la o expozitie in Elvetia. Cum este perceputa in afara arta de la noi?
Arta romaneasca are o vizibilitate redusa afara din diverse motive, pornind de la sustinerea statului pana la lipsa managerilor culturali. O alta problema este lipsa unei imagini unitare asupra artei romanesti, atat din cauza vizibilitatii, cat si din cauze intrinsece.
Dar in Romania? Isi permite un artist sa traiasca doar din si pentru arta sa?
Arta, in general, sufera din punctul de vedere al promovarii, si cu atat mai mult cand e vorba de tinerii artisti. Ceea ce lipseste de pe piata de arta romaneasca e managerul de proiecte artistice, care ar trebui sa preia partea de promovare a artistului si care ar reprezenta legatura dintre artist si galerie, respectiv muzee. De aceea, pana in clipa in care se vor forma astfel de manageri, artistilor nu le ramane decat sa ia singuri legatura cu galerii sau muzee, sa-si sustina singuri lucrarile, punctul de vedere, sa-si faca singuri proiectele artistice, sa se ocupe uneori” ca sa nu zic de cele mai multe ori” si de organizare s.a.m.d. Dupa cum vedeti, se cere de la artist un cumul de abilitati manageriale care nu sunt predate de nimeni si care oricum ingreuneaza si indeparteaza un artist de la actul de creatie.
Spre exemplu, implicarea unui manager cultural in expozitiile mele de la muzeul din Constanta si de la ICR m-a ajutat sa beneficiez de o promovare consistenta. Astfel, in Constanta am obtinut o sponsorizare din partea BRD si am abordat o gama larga de canale media: reclama outdoor pe cladirea muzeului si in oras, ziare, radio si tv. Iar la ICR am avut un parteneriat de promovare cu librariile Humanitas, Carturesti si Libraria Noi, pe langa sustinerea unor parteneri media in ziare, radio, web si colaborarea cu Teodora Migdalovici, ambasador al Festivalului de la Cannes in Romania pentru promovare la AdPrint. Lucruri pe care ar fi fost dificil sa le fac singura.
Va pregatiti pentru o noua expozitie? Cand si unde?
Muncesc la o serie de lucrari care urmeaza a fi prezentate la o galerie din Londra, dar mai multe amanunte la timpul lor.
www.mire.ro
contact@mire.ro |
