Pictura pe lemn – bucuria de a oferi viata lemnului
12 October 2009 , 1:06 pm
 Pictura pe lemn – bucuria de a oferi viata lemnului
Pentru Stela Onut, arta de a picta pe lemn reprezinta cea mai mare bucurie. Placerea de a desena s-a intrezarit inca din copilarie „era joaca mea preferata” si, in timp, s-a dovedit a fi un stil de viata menit sa ofere suflu oricarei bucati de lemn! |
De ce pictura pe lemn?
De ce pictura pe lemn? Daca ar fi sa glumesc, as spune: poate pentru ca in zodiacul chinezesc sunt Cal de Lemn. Imi place lemnul pentru suportul rigid pe care-l ofera, un suport pe care poti picta orice, in cele mai diverse tehnici, de la tehnica picturii in tempera cu emulsie si pana la sgraffito. Poti picta cu tuse mari sau poti realiza cele mai fine detalii de ornamentica. Lemnul este cald, placut la atingere si placut de privit. Are viata, iar a te folosi de el inseamna o continua provocare, caci trebuie sa inveti sa-l cunosti si sa-i dai ceea ce iti cere.
Ati inceput sa creati inca din copilarie. A fost doar o joaca sau asta v-ati dorit sa faceti?
Desenul si pictura le-am inceput din copilarie, „ucenicind” pe langa unchiul meu, Falusi Zoltan, un nume in pictura banateana interbelica si postbelica. Pe atunci, evident ca era o joaca, dar era joaca mea preferata, singura care ma putea acapara ore in sir. Am avut expozitii inca de la 6 ani. Se spunea ca sunt talentata, dar, pentru mine, placerea de a desena era tot ceea ce conta. Mai tarziu, viata m-a indepartat de ceea ce imi placea cu adevarat sa fac. Pana cand, avand niste tablii de lemn foarte frumoase, carora voiam sa le dau o folosinta, m-am hotarat sa le pictez. Asa au aparut primele mele oglinzi pictate, dar oglinda ” aplicata” era de fapt un pretext pentru lemnul pictat…
Pentru a picta pe lemn trebuie doar sa fim inzestrati cu talent sau avem nevoie si de studii? Ati urmat o scoala de arta? Este greu sa pictezi pe lemn?
Pictura pe lemn, ca si pe orice alt suport, necesita in primul rand stapanirea tehnicii. Apoi vine talentul. Eu, initial, m-am documentat dintr-un manual francez de tehnici de pictura, apoi am facut un curs de trei ani special pentru pictura de mobilier. Am inceput sa lucrez intr-o echipa ” a unor prieteni care se ocupau cu pictura de mobilier pentru un italian ” cam prin 1998. Am invatat astfel care este lemnul pe care pictura va rezista cel mai bine, cum trebuie preparate culorile si ce pigmenti trebuie folositi pentru realizarea picturilor pe lemn. Exista multi pictori pe lemn, dar trebuie sa va spun ca foarte putini suntem cei care lucram dupa tehnica veche. Aceasta garanteaza o rezistenta de sute de ani si nu lasa lucrarile sa se degradeze in timp. Mai intai, pregatesc suprafata cu clei de oase, grund de ipsos, creta, pigmenti naturali frecati cu emulsie de ou, verniu de ulei de in si ceara de albine, ca ultim strat de protectie.
De asemenea, pentru ca lucrarile sa nu fie, pe parcursul timpului, expuse vreunui factor de degradare, sub stratul de ceara se aplica un lac anticarii, asigurand o protectie totala. Aceasta tehnica s-a dovedit a fi rezistenta in timp, culorile pastrandu-se nealterate. In comparatie, cele cu ulei se innegresc si isi pierd tonul initial. Indiferent daca este vorba despre icoane, oglinzi, mobilier ori alte obiecte de decor interior, prefer sa lucrez pe lemn vechi. Il prefer deoarece este de buna calitate si nu mai „lucreaza” in timp, punand astfel in pericol pictura pe care vreau sa o realizez pe el. In cazul in care gasesc mobilier vechi pictat, il reconditionez si ii refac pictura.
Pe cat posibil, incerc sa mentin elementele decorative existente la origine. La reconditionare, pastrez chiar si crapaturile mici, acolo unde astfel de defecte de dimensiuni reduse nu deranjeaza, ci, dimpotriva, confera o nota de autentic si de farmec piesei. Obiectele de mobilier sunt majoritatea restaurate (mai prind cate o piesa veche saseasca sau secuiasca cu pictura deteriorata) sau cate o piesa veche cu pictura complet distrusa sau chiar nepictata. Pe acestea din urma le pictez cu motive de pe mobilierul vechi sau, ceea ce imi place si mai mult, cu motive vechi, din ornamentica evului mediu sau a altor epoci mai tarzii. Nu ma sfiesc sa imprumut motive chiar si din miniaturi sau de pe vechi bijuterii, caci rezultatul final ramane, pana la urma, un act de creatie (din punct de vedere compozitional si coloristic).
Am pictat si la comanda clientilor ” piesele le apartineau”, care insa ma lasau pe mine sa aleg modelul, sugerandu-mi, eventual, culorile predominante. Mai dificil este cand primesc cate o comanda de mobilier pe care nu il am ca piesa nepictata, si nu gasesc tamplar care sa mi-l execute. E greu de gasit un tamplar serios, care sa lucreze si bine, si la un pret care sa nu frizeze nesimtirea. Spun asta pentru ca, nu o data, mi s-a cerut pe cate un obiect simplu, lucrat in serie, in cateva minute, un pret ce reprezenta cam o treime din pretul final al unei lucrari care mie imi ia cateva zile de pictat. Si, credeti-ma, lucrez repede! Ca sa termin o lada cu un model floral, imi trebuie – cu tot cu timpii de uscare dintre etape – cam o saptamana si jumatate (incluzand aici pregatirea lemnului cu clei de oase, grund, desen, pictura, verniu, ceara). Nu fac niciun fel de rabat de la respectarea tehnicii corecte, dar pot lucra la 2-3 piese in acelasi timp. Daca modelul implica si personaje sau o scenografie, timpul se poate lungi. Trebuie sa intelegeti ca nu este vorba doar de pictura in sine. Eu fac piese unicat, nu repet aceleasi floricele sasesti in alta ordine si cu alte culori.
Cum vad romanii, la ora actuala, aceasta arta?
Acum cativa ani, pictam din placerea de a picta, de a scoate ceva frumos si valoros dintr-o bucata de scandura veche, fara valoare, sau dintr-o piesa de mobilier ce risca sa fie aruncata pe foc. Pe atunci, strainii formau marea majoritate a cumparatorilor. Ei erau foarte interesati de lucrarile mele, dar aveau si au doua probleme: trecerea granitei si marimea obiectului achizitionat (ma refer aici la persoane private, nu la firme cu care nu am avut prea multe experiente). Strainii cu firme, in marea lor majoritate, vor lucrari multe si in serie. Nu are prea mare importanta calitatea si tehnica executiei picturii. Vor ca lucrarile sa fie aratoase. Dar poti sa faci o mobila aratoasa si cu vopsele lavabile, fara a respecta in niciun fel tehnica picturii pe mobilier. Ce importanta are pentru ei ca nu tine in timp? De asemenea, vor obiecte ieftine – ei sunt doar niste comercianti care scapa de lucrari si le vand la fraieri. La ora actuala, da, se vede o schimbare in bine a atitudinii romanilor fata de mobilierul pictat. Mai mult respect pentru ce e vechi si frumos, mai multe persoane dornice de a avea asemenea piese. Oameni cu bani si gust pentru frumos. Nu sunt multi si, in majoritate, sunt medici sau avocati, sau oameni cu alte meserii si destula cultura. Mai nou, sunt si tineri cu scoala, care au reusit in cariera. Asa cred eu, luand in considerare felul cum arata si cum vorbesc si faptul ca nu prea se targuiesc. De intrebat, nu-mi permit si nu apuc sa-i intreb. Din pacate, dupa cum bine stiti, banii raman o mare problema.
Ce inseamna mobilierul pictat si carui tip de amenajare se potriveste acesta?
Mobila pictata s-a nascut din nevoia de a decora o piesa de mobilier fara a se recurge la un lemn de calitate (de esenta nobila) si fara a se recurge la sculptura, prea scumpa pentru multi. De aici, concluzia ca, initial, piesele de mobilier pictat decorau indeosebi interioarele caselor taranesti. Vorbim de cea mai mare parte a continentului nostru. Mobila pictata intalnim inca din secolul al XVI-lea in mai toata Europa, incepand cu Suedia, Elvetia, Anglia, Tarile de Jos, Catalunia, Alsacia, Normandia, Germania de sud, Austria, Europa centrala (Polonia, Slovacia, Ungaria), mergand prin Transilvania, pana in Rusia si Tarile Baltice. Este interesant de urmarit un istoric al mobilierului pictat, al ornamenticii caracteristice fiecarei tari sau provincii, caci aceste motive sunt incarcate de simboluri ce spun multe despre poporul care le-a folosit. Nu stiu cum au evoluat lucrurile in alte parti, dar la noi, treptat, mobilierul pictat a cam disparut din interioarele taranesti, fiind inlocuit cu mobila „ca la oras”. A fost dus in beciuri sau poduri, a fost vopsit cu „frumoase” culori de ulei, a fost transformat in afumatoare, ba chiar a fost aruncat pe foc. Nu multi au fost aceia care, din saracie (cazul satului Viscri din judetul Brasov) sau din respect pentru mostenirea culturala, au mai pastrat aceste minunate piese.
Prezente mai ales in Transilvania si Bucovina, cu motive sasesti, secuiesti sau romanesti, piesele de mobilier pictate (autentice) se gasesc tot mai rar si, datorita unor restauratori priceputi si unor oameni cu mult bun-gust, ocupa un loc de cinste in case vechi, restaurate (zona Sighisoara, Brasov), ba chiar si in interioare mobilate modern. Astfel, un dulap vechi pictat poate deveni bar, iar o lada de zestre poate fi folosita pe post de masuta pentru cafea. Exista in tara si cateva mici ateliere specializate in creatia de mobilier nou pictat, unele facand replici reusite ale unor piese vechi sau preluand motive din ornamentica universala, in ideea de a continua o traditie, nu doar de a o copia. Astazi, cand produsele de serie ne-au inundat viata, mobilierul pictat poate deveni acea pata de culoare care da personalitate unei incaperi. Vechi sau noi, dulapuri sau mese pictate manual, blidare si bufete, peretare sau mici obiecte de uz casnic, lazi de zestre sau oglinzi decorative cu rame pictate, acestea sunt doar cateva dintre piesele care incep sa-si gaseasca locul in casele celor ce respecta si apreciaza frumosul. Fiind produse de nisa prin insasi natura lor (aproape toate piesele sunt unicat, „hand-made”) piesele de mobilier pictat au devenit chiar un brand pentru cei care vor sa arate si sa-si arate ca sunt deosebiti, ca au gusturi rafinate, ca pot sa aprecieze un lucru de valoare si deci isi pot permite sa-l si aiba. Pentru acest lucru sunt dispusi sa ofere preturi „premium”.
Este greu sa supravietuiesti, in Romania, practicand aceasta arta?
Este destul de greu sa ajungi sa practici aceasta arta, fiindca ai nevoie, in primul rand, de un atelier. Daca nu-l ai, platesti chirie… Daca ai un spatiu – asa cum am eu de curand langa cetatea din Prejmer o anexa, un fost grajd – trebuie sa-l faci functional. Iar asta inseamna reparatii la ziduri, geamuri mari pentru lumina, apa, curent, pardoseala etc. Apoi, mai sunt utilajele si sculele pentru prelucrarea si pregatirea lemnului, pensule, culori, cleiuri, ipsos, creta, ulei de in, verniuri, lacuri, ceara etc. Odata avute toate acestea, iti mai trebuie un site sa te faci cunoscut si apoi multa munca. Pentru ca, pana sa ajungi la pictura in sine, lemnul cere sa fie prelucrat. La fel si dupa stadiul in care l-ai pictat.
Ce inseamna pictura pentru Stela Onut?
Nu prea stiu ce sa va raspund… Nu vreau sa folosesc cuvinte mari. In primul rand, bucuria de a face ceea ce imi place, bucuria de a crea, fericirea de a le oferi si altora clipe de bucurie atunci cand privesc lucrarile mele.
Ati fi vrut sa practicati alta meserie? Va simtiti implinita?
Nu imi doresc sa practic alta meserie. Ma plang mereu ca nu am timp suficient pentru a face cate imi doresc.
Care este cea mai mare realizare pe care ati avut-o ca artist?
Cea mai mare realizare? Habar n-am. Toate lucrarile mele sunt realizari atunci cand sunt apreciate si vad multumire pe chipul celui care le cumpara sau le primeste.
Cum si-a lasat arta amprenta asupra dumneavoastra?
Pai eu sper ca, iubind frumosul, pot avea oarece influenta asupra celor din jurul meu. Si mai pot spera, ca indiferent cum vor evolua lucrurile in aceasta societate de consum, vor mai ramane destui oameni care sa se bucure ca pot privi un obiect care nu e doar functional, ci este si frumos: o piesa de mobilier sau o oglinda, sau un tablou care sa le aduca macar cateva clipe de multumire si liniste sufleteasca.
www.ornamentica.ro
Scris de Adina Maria Mirel in Hobby-ul tau | Comenteaza! (0)